Prima finală de Grand Slam pentru Kvitova!** A ajuns în ultimul act la Wimbledon

Redactor:
Cosmin Boghiu
Prima finală de Grand Slam pentru Kvitova!** A ajuns în ultimul act la Wimbledon
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova s-a calificat, pentru
prima dată în carieră, într-o finală de Grand Slam, joi, la
Wimbledon, după victoria obținută, cu scorul de 6-1, 3-6, 6-2, în
fața sportivei Victoria Azarenka, din Belarus, în prima semifinală
a competiției.

Kvitova (21 de ani), numărul 8 WTA, a mai ajuns până în
semifinalele turneului de la Wimbledon în 2010 și a fost finalistă
la Eastbourne, în urmă cu două săptămâni.

Jucătoarea cehă o va întâlni în finală pe învingătoarea din
meciul Maria Șarapova (Rusia) – Sabine Lisicki (Germania).

„Nu-mi vine să cred, am început jocul foarte bine. Sunt foarte
fericită”, a declarat Petra Kvitova, care și-a adjudecat mediul
după o oră și 44 de minute.

Kvitova este prima jucătoare cehă în finala turneului de la
Wimbledon, după victoria obținută de Jana Novotna în 1998, și a
patra din Cehia care înregistrează o astfel de performanță, după
Martina Navratilova și Hana Mandlikova.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca înainte”
Vești crunte despre prințesa Kate Middleton. Soția Prințului William „nu va mai fi niciodată ca înainte”
Nu mai vor să lucreze cu Dan Petrescu! Antrenorul, părăsit de întreg staff-ul alături de care a scris istorie
Nu mai vor să lucreze cu Dan Petrescu! Antrenorul, părăsit de întreg staff-ul alături de care a scris istorie
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină! Familia îl căuta neîncetat, fără să știe ce se întâmplase, de fapt, cu el: „Să fii bine acolo sus”
Bogdan a murit carbonizat după ce mașina pe care o conducea s-a izbit puternic de o cisternă plină cu benzină!…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de calorii zilnic
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de…
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Boala cumplită care face anual peste 8.000 de victime în România. Metoda revoluționară de tratament care poate salva pacientele
Boala cumplită care face anual peste 8.000 de victime în România. Metoda revoluționară de tratament care poate salva pacientele
Cea mai PUTERNICĂ RACHETĂ din lume, lansată ASTĂZI! Urmărește LIVE
Cea mai PUTERNICĂ RACHETĂ din lume, lansată ASTĂZI! Urmărește LIVE
Momentul crucial care l-a făcut pe Leonard Doroftei să scape de problemele cu alcoolul. „O luasem razna”
Momentul crucial care l-a făcut pe Leonard Doroftei să scape de problemele cu alcoolul. „O luasem razna”
Întâlnire secretă în parc cu ceas de 620,000 € la mână! Două familii bogate și influente ale României au schimbat câteva vorbe departe de ”pereții care au urechi”
Întâlnire secretă în parc cu ceas de 620,000 € la mână! Două familii bogate și influente ale României au schimbat…
Veste cumplită pentru Elena Udrea. Decizia FINALĂ
Veste cumplită pentru Elena Udrea. Decizia FINALĂ
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Tinerii stropiți cu acid, urmăriți! Băiatul a povestit totul: Am găsit...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Sunt sau nu în siguranță banii din conturile și depozitele bancare? Explicațiile specialiștilor
Sunt sau nu în siguranță banii din conturile și depozitele bancare? Explicațiile specialiștilor
Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC
Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC
Acte ITP 2024: Ce documente trebuie să ai la tine? E OBLIGATORIU ca să treci testele
Acte ITP 2024: Ce documente trebuie să ai la tine? E OBLIGATORIU ca să treci testele
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
×